Pandectele Săptămânale
Frecvență: lunară
Cod ISSN: 2069-3613
Editor: Editura Rosetti

Indexări BDI

Admitere recurs în interesul legii. Competența lucrătorilor poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție de a efectua, prin delegare, în condițiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent exclusiv în cauzele privind infracțiunile prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005 Admitere recurs în interesul legii. Lipsa obligației deliberării, redactării și pronunțării soluției asupra acțiunii penale de către judecătorul care a închis dezbaterile, în situația în care acesta a fost transferat, delegat, detașat sau, după caz, promovat efectiv la instanța superioară Admitere recurs în interesul legii. Interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 61 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și a dispozițiilor art. 46 alin. (3) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 (aprobate prin H.G. nr. 301/2012), prin care se stabilește că măsura retragerii atestatului personalului de pază sau gărzii de corp se dispune după trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu serviciul sau a unei infracțiuni cu intenție Admitere recurs în interesul legii. Competența materială a instanței în litigiile având ca obiect cererea de anulare a dispoziției de ridicare vehicul Admitere recurs în interesul legii. Calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii judecătorești prin care prima instanță ia act de renunțarea la judecata unei cereri formulate în cadrul procedurilor speciale reglementate de Codul de procedură civilă sau de legi speciale Admitere recurs în interesul legii. Interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 și 2 din Codul de procedură civilă raportat la cele ale art. 46 alin. (3), art. 49 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Admitere sesizare. Administratorul unei societăți cu răspundere limitată nu poate fi subiect activ al infracțiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, privind societățile Act administrativ. Ajutor de stat. Granturi pentru capital de lucru. Decizie de recuperare a ajutorului de stat. Nerespectarea termenelor de încărcare în sistem a documentelor justificative pentru cheltuielile efectuate în cadrul măsurii. Eroare de încărcare. Principiul proporționalității. Nelegalitatea măsurii de recuperareDesemnarea administratorului judiciar. Omisiunea analizării cererii creditorului. Admitere apelEvaziune fiscală. Momentul în care începe să curgă termenul de prescripție. Împlinirea termenului de prescripție de 8 ani pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005Contestație împotriva tabelului preliminar al creanțelor; lipsa cauzei de preferință pentru creanța garantată cu bunul unui terț (administratorul debitoarei) în procedura de insolvență; respingerea apelului formulat de creditoareAcțiune în răspundere civilă delictuală. Incidența prevederilor art. 1353 din Codul civil. Efecte în raport cu dispozițiile art. 1064 alin. (2) Cod procedură civilăAcțiune în răspundere civilă delictuală. Incidența prevederilor art. 1353 din Codul civil. Efecte în raport cu dispozițiile art. 1064 alin. (2) Cod procedură civilăTulburare de posesie. Temeinicie condamnareAchiziții publice. Plângere împotriva deciziei CNSC. Motive de contestație. Obligativitatea unei deciziei definitive a CNSC. Limitele reevaluării unei propuneri tehnice. Dreptul de apreciere al autorității contractante cu privire la conformitatea și admisibilitatea ofertelor. Solicitarea de clarificări ofertantului

Pandectele Săptămânale, nr. 9/2025 [41 articole]

Pagina 1 din 3 123»
Pagina 1 din 3 123»
© Editura Rosetti 2010-2025 Informații